Oameni diferiti - Caractere diferite ...

Se spune ca extremele se atrag ... I agree ... aici incep sa ma contrazic cu o prietena de a mea, care intotdeauna afirma „cu cit mai multe asemanari, cu atit mai bine” ...

La inceput gindeam la fel, dar dupa 3 ani de relatie cu un om cu care eram „pe aceeasi lungime de unda” , am ajuns sa ma plictisesc din ce motiv credeti ? exact din cauza aceasta, ca eram cam la fel: amindoi invatam, ne gindeam cica la viitor din aceleasi puncte de vedere, aveam responsabilitatea de a ne suna in anumite zile (stabilite citeodata), nici unul dintre noi nu fuma, ne purtam decent in societate, adica pe la scoala, nu ne cataram unul pe altul in pauza cum aveau altii obiceiul, mai pe scurt – „perechea potrivita” cum ne mai spunea doamna Getuta :)))))))))))))))))))))))) hmmm, pe timpurile alea poate si eram o pereche foarte potrivita ... dar dupa cum am mai spus mai sus, prea tare ne asemanam si a mai intervenit si distanta ...

la inceput credeam ca numai distanta e de vina, ma gindeam ca sentimentele s-au cam stins din cauza asta, dar abia acum imi dau seama ca nu avea cam nimic de a face ... de ce ar fi avut daca ne vedeam deseori ... hmmm, ma cam deplasez ... dar revin: m-am plictisit, m-am plictisit de acelasi lucru, de acelasi loc de intilnire, de aceleasi vorbe la telefon, de discutii indelungate de cite vreo ora tot la telefon in fiecare zi, monotonie ... cind ne-am despartit cineva m-a intrebat “nu crezi ca dai cu piciorul in noroc?” de ce? Norocul meu in dragoste “sade dupa colt”- mama spune ... daca nu mai suntem impreuna inseamna ca asa a fost sa fie si nu-mi pare rau, bine ca ne-am despartit cit nu era prea tirziu :D .... si iar m-am deplasat cu gindul .... revin din nou: intr-o relatie trebuie sa se completeze cei doi: unul e mai linistit, altul mai zbintuit, unul gelos, altul nu, etc. Incerc sa nu fac comparatii, dar vreau sa ma leg si de distanta un pic. Am gresit spunind ca distanta a fost de vina ... nu, chiar nu ... daca ar fi fost distanta un motiv nu mi-as putea raspunde la o alta intrebare care un an intreg nu m-a lasat in pace: “cum se primeste ca un an intreg nu l-am vazut si la fel de mult il ...... ?” nu gasesc raspuns daca bag la mijloc distanta ... nu gasesc ... cu cit mai nebun este, cu cit mai mult nu ma lasa sa traiesc normal, cu atit tin mai mult la el ... aici apare diferenta dintre ei doi, si cit de mult nu as vrea sa fac comparatii ... dar, de fapt compar cu nici un rau, pur si simplu pentru o analiza asa proprie ... cerul si pamintul ... niciodata nu am spus la nimeni un lucru: dupa ce am realizat ca nu mai simt nimic pentru vit. m-am racit atit de tare, cel putin nu aveam nimic sentimente in mine, si atunci cind am fost pusa in situatia de a spune “da” celelaltei persoane m-am gindit “degeaba, nu-mi place si degraba nu-mi va placea” dapu sa ajung sa-l mai iubesc ... pot spune exact ca in melodia aia “ your imperfections make me whole” ... asa ca “nu spune hop pin n-ai sari” ... eiiiiiiiiii ... oricum trecut e , chiar daca e greu, I’ll make it ;) ...

atit de diferiti am fost, ce am fi avut in comun? Aproape nimic ... as fi vrut sa cred ca ne-am asemanat intr-un singur lucru, in nimic mai mult, as fi vrut sa cred ca am avut macar aceleasi sentimente unul pentru celalalt, as fi vrut sa cred ca m-a iubit cum l-am iubit, pentru ca de la un timp incoace am incetat sa mai cred si in dragostea lui, si nu vorbesc despre dragostea de acuma (asta cred ca nici nu are rost sa o mentionez, el nu ma mai iubeste) , am incetat sa cred ca m-a iubit vreodata ... Doamne! Ce prostii vorbesc!

So, nu cumva sa va imaginati ca daca va asemanati, atunci va potriviti perfect ... no way! ...

P.S : daca recitesc articolul asta imi dau seama ca eu il inteleg dar nu sunt sigura de altcineva care l-ar citi ... nu-i nimic ... nu prea are cine si ma bucur :D ... fata!!!!!!!!!!!!!!! Unde esti?!!!!!!!!!!!!