Sufletul ...

Pot sa fiu cit de fericita nu as fi, mintea poata sa rida, zimbetul poate usor sa apara pe fata, ochii poate din nou sunt asa cum erau inainte: veseli ... un singur lucru nu mai e acelasi: inima mea ingheata, s-a transformat intr-o bucata de gheata, in mine e rece ... totul dispare incet si ramin doar cu o senzatie de pustietate ... dispare si as vrea ca durerea sa nu lase nici o urma ...

stii t......? Intr-o seara dupa ce am observat ca ai inceput sa te porti aiurea, am vrut sa-ti spun exact asa : “sufletul meu un an intreg a suferit; daca as putea sa-l compar cu ceva l-as asocia cu un obiect frumos. cineva intr-atit si-a batut joc de el, incit frumusetea lui a inceput sa dispara ... cind imi imaginezi sufletul meu vad in fata mea ceva zgiriat, lovit, taiat ... si atunci cind am crezut ca a aparut acel cineva sa il mai cirpeasca oleaca, ghici ce se face el de fapt ? - adinceste ranile si mai tare, continua cu aceleasi lovituri, se foloseste de aceeasi nesimtire de care am avut parte in ultimul an ...” da – cam asa ceva am vrut sa-ti spun dar m-am gindit – “cit de mult mi-a pasat de celalalt si nu s-a meritat, de ce as face-o acum, pentru ce m-as destainui cuiva atit de necunoscut?” si bine am facut ca am tacut ...



apoi iar am gresit – fac aceeasi greseala pentru a-l ierta din nou si a-l lasa pe el sa mai greseasca in nenumarate rinduri fata de mine. Da – eu nu am gresit cu nimic fata de nimeni, poate numai fata de persoana mea ... am facut doar ceea ce mi-a cerut inima ... acuma nu-mi mai trebuie ea, nici nu mai are cum sa ma mai ajute, nu-i, inceteaza sa mai existe cind vine vorba de aceleasi dezamagiri ... nu-mi mai trebuie ... nu mai vreau ... dupa cum am mai spus – timpul vindeca si da – poate timpul si-a facut un pic efectul mult asteptat dar nicidecum nu mi-am revenit acum pentru inca o dezamagire ...